Grupul energetic 3 de la termocentrala Rovinari din cadrul companiei de stat Complexul Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, va fi retras definitiv din exploatare de la 1 iunie, iar grupul 7 de la termocentrala Turceni a CEO va fi trecut în conservare începând cu aceeași dată, decizia în acest sens fiind deja luată, se arată într-un document oficial.
Toate capacitățile de producție de energie electrică pe bază de cărbune din România ar urma să fie închise până la finalul anului 2031, adică cu un an mai devreme decât prevede legislația în vigoare a decarbonizării, a cărei adoptare a constituit jalon de îndeplinit în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Guvernul a renunțat la prerogativa de a amâna prin hotărâre închiderea unor termocentrale pe cărbune, la presiunea Comisiei Europene, pentru a nu pierde o plată de sute de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Guvernul renunță la prerogativa de a amâna prin hotărâre închiderea unor termocentrale pe cărbune, la presiunea Comisiei Europene, pentru a nu pierde o plată de sute de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Principalul efect este că unitățile de producție pe bază de cărbune care urmează să fie scoase din exploatare în următorii 10 ani (660 MW pe lignit până la finalul lui 2022, alți 1.425 MW pe lignit până în 2025 și încă 1.140 MW pe lignit și huilă până în 2032) nu vor mai putea fi trecute în așa-numita ″rezervă tehnică″. Mai mult, grupuri energetice pe lignit de la Complexul Energetic Oltenia cu putere instalată însumată de 660 MW nu vor mai putea fi activate decât pentru o perioadă de 3 ani de la 1 ianuarie 2023 încolo și numai în anumite condiții stricte.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea de aprobare a ordonanței de urgență emisă în vară de Guvern, de eliminare etapizată a cărbunelui din sistemul energetic național, la care România s-a angajat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), OUG care interzice cu efect imediat construirea de noi centrale alimentate cu acest combustibil fosil, dar care nu mai reglementează "închiderea definitivă și ireversibilă a grupurilor energetice cu funcționare pe lignit și huilă", cum prevedea prima variantă a proiectului de OUG, ci doar "închiderea și conservarea lor".
Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de cameră decizională, proiectul legii de aprobare a ordonanței de urgență emisă în vară de Guvern, de eliminare etapizată a cărbunelui din sistemul energetic național, la care România s-a angajat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), OUG care interzice cu efect imediat construirea de noi centrale alimentate cu acest combustibil fosil, dar care nu mai reglementează "închiderea definitivă și ireversibilă a grupurilor energetice cu funcționare pe lignit și huilă", cum prevedea prima variantă a proiectului de OUG, ci doar "închiderea și conservarea lor".